Pilotul român Paul Mitu a vorbit la B1TV despre accidentul aviatic din Milano, în care au murit miliardarul Dan Petrescu, soția și fiul său. Acesta a exclus ipoteza că avionul nu ar fi fost supravegheat sau verificat din punct de vedere tehnic.
Avionul, înmatriculat în România, s-a prăbușit duminică, peste o clădire de la periferia orașului Milano, accidentul aviatic soldându-se cu moartea tuturor celor opt de persoane de la bord.
Întrebat la cât timp se fac reviziile acestor aparate de zbor, Paul Mitu a răspuns: „Este exclusă situația că n-a fost supravegheat sau verificat tehnic. Acest avion de tip avion particular, în majoritatea cazurilor, sau oricare alt avion poate ceda sau poate, într-un regim de maxim turaj sau forță, să apară această situație catastrofală, incendiu la bord. Faptul că pilotul a reușit să îl pună așa cum a reușit, la înălțimi joase, este de natura comisiei de anchetă, care va stabili exact cauzele prăbușirii avionului”.
Întrebat, de asemenea, dacă s-ar putea face o paralelă între acest caz și tragedia care a avut loc în 2014, în Munții Apuseni, incident soldat cu moartea pilotului Adrian Iovan și a Aureliei Ion, studentă la Medicină, Paul Mitu a explicat: „Într-un fel, da, într-un fel, nu. Putem face legătură între această catastrofă și catastrofa care s-a petrecut la Aeroportul Otopeni, când Airbusul nostru s-a înclinat la înălțimi joase și a intrat în pământ. Cedările de material, fie ele incendiu la bord sau givrări, cum s-a întâmplat la Iovan, duc la asemenea situații, despre care nu ne face plăcere să auzim și să vedem”.
„Este clar că și în aviație apar aceste situații, indiferent câtă experiență are un pilot la bord, la înălțimi joase, și decizii care trebuie luate în fracțiuni de secundă duc la apariția unor asemenea situații neplăcute. (…)
După părerea mea și experiența mea, este scoasă din situație această cauză de eroare umană, deoarece, așa cum toată lumea a văzut, a fost timpul favorabil, deci se exclude un timp nefavorabil, se exclude faptul că putea să execute o schemă care să fie greșită, ci este un accident care a dus la catastrofă imediat după decolare.
În mod cert, comisia va determina faptul că apariția incendiului la bord, cu efect foarte imediat, a dus la această nenorocire, mai ales că este vorba despre business, despre avioane particulare, care vă dați seama că transportă la bord oameni cu o altă stare materială și poziție socială”, a mai spus Paul Mitu.